N-ai cum să vezi totul cum trebuie pe acest site dacă nu ai cea mai nouă versiune de Flash Player.

Arta pârţului

  • Coproducţie:

    • AUĂLEU TEATRU şi TEATRUL MAGHIAR DE STAT „CSIKY GERGELY”
  • Acţionează:

    • KOCSÁRDI LEVENTE
  • Text:

    • după Jurnalul unui geniu de Salvador Dali

ARTA PÂRŢULUI Conferinţa Daliniană a contelui De La Trompette, este un one man show, pe texte din “Jurnalul unui Geniu” de Salvador Dali, dramatizarea, muzica, interpretarea aparţinând lui Kocsardi Levente.

E un discurs ironic la adresa politicului şi societăţii pline de prejudecăţi şi false moralităţi. Comicul spectacolului reiese din încercarea contelui De La Trompette de a-şi învăţa publicul să sfideze prejudecăţile societăţii şi să dea pârţuri cât mai sănătoase, cu bun gust, eleganţă şi muzicalitate, ba chiar ridică această nevoie zilnică la rang de artă şi filozofie. Dacă discursul contelui ar fi fost despre discriminare, rasism, spectacolul ar fi fost dramatic, însă fiind vorba de intoleranţa faţă de pârţ, totul este prezentat într-o cheie comică, astfel, prin umor mesajul e mai uşor acceptat de public.

E un profesor nebun, înnebunit poate din cauza crizei financiare, care a fugit de la azil, se strecoară într-un bar prezentând publicului o conferinţă artistică despre pârţ, până când va fi găsit şi dus înapoi în azil. Contele De La Trompette este un Don Quijote al secolului XXl, un intelectual nebun care caracterizează societatea după cum îşi asumă sau îşi ascunde pârţurile şi care şi-a ales imposibila misiune de a învinge prejudecăţile faţă de pârţ.

Spune-ţi părerea!

Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Copyright 2009 Auăleu Teatru. Toate drepturile rezervate. Realizat prin sprijinul Proiect 1000