Spălătorul de creier
CINE SE SIMTE UN PIC SECURIST, SĂ RIDICE O MÂNĂ SUS!
În urmă cu 9 ani pe vremea inocenţei mele, primisem pe sub mână nişte coli ministeriale dactilografiate cu ceea ce pe atunci se intitula,”Voci în lumina orbitoare”, titlul de variantă underground a textelor pe care astăzi le cunoaştem sub numele de “Teatru descompus”, foi volante ce purtau autograful lui Matei Vişniec.
Am recitit colile ministeriale de multe ori în toţi aceşti 9 ani şi la fiecare recitire, îmi reîntăream convingerea că nu am în faţă doar o scriitură modulară, ci că toate acele mici scene, converg într-un fel sau altul spre un scenariu unitar care are nevoie doar de a fi recompus şi repliat pe o temă ce ţine de o frământare socială majoră, cel mai probabil una post-totalitară sau post-belică, a unui război urban tacit, soldat cu mutaţii grave la nivel de cortex. Am propus textul celor trei actori şi împreună ne-am oferit un timp de repetiţii îndelungat, fără să stabilim o dată a premierei, repetiţii care au durat din octombrie până în februarie, timp în care am făcut cunoştinţă cu toate orătăniile şi lichelele totalitare, am descoperit fricile şi spaimele părinţilor noştri, am compătimit toţi anxioşii şi nevoiaşii mental şi am detestat toţi peceriştii benevoli, am descoperit urme de tovarăşi până şi în noi şi am văzut că România este totuşi încă o ţară curată, cel puţin la nivelul creierului. El este mereu proaspăt spălat. Acum ne place să-l dăm cu balsamul post-traumatic cules din creuzetul democraţiei, balsamul vremii, care nu face decât să-i confere moliciunea necesară unui somn al naţiunii lin şi îndelungat, lipsit de coşmaruri. Pe ele le visăm acum ziua, cu ochii larg mijiţi în timp ce ne zbatem pentru necesarul zilnic de dulciuri cotidiene care să ne ţină la adăpost de cenuşa nestrânsă a trecutului.
Lupta noastră este una a demascării prin râs, apanajul generaţiei post-orice, turnăm turnătorii cu zâmbetul pe buze, suntem gata de orice denunţ, numai dacă se poate face printr-un simplu denunţ şi ne mulţumim să înţelegem trecutul prin ochii blânzi ai parinţilor noştri.
Nu mai şoptim, dar încă vorbim cu gura întredeschisă.
Multe voci mici fac totuşi o tăcere mare.
Să vină vindecarea noastră doar atunci când vom fi răguşiţi?
Matei Vişniec feb.2008, mesaj din partea dramaturgului pentru AUǍLEU TEATRU DE GARAJ ŞI CURTE
„Dragii mei,
Mă bucur să vă ştiu tineri şi interesaţi de teatrul meu. Succesul unei piese de teatru nu vine automat din faptul că e jucată, ci din faptul că e re-jucată. Şi nu vine din faptul că e re-jucată de actorii aceleiaşi generaţii, ci din faptul că e re-jucată de actori tineri. Faptul că voi descoperiţi în textele mele scrise acum 15 ani lucruri care vă incită, care vă interesează, care vă solicită energiile, este o dovadă pentru mine că nu am muncit degeaba, că nu mi-am făcut iluzii inutile. Mă bucur şi din cauza faptului că aţi ieşit din spaţiile convenţionale ale teatrului şi că încercaţi să înnobilaţi cu mesajul teatral locuri lipsite de fapt de personalitate artistică … Teatrul trebuie dus peste tot, nici un loc din această lume nu este lipsit de demnitate scenică.”
