Am ales să arătăm prin imagini şi să nu exprimăm în cuvinte ceea ce trăiesc personajele.
Povestea spectacol înfăţişează o zi sau o viaţă. Derularea unei zile corespunde etapelor vieţii: trezirea este naşterea, dimineaţa este copilăria, amiaza este adolescenţa, după – amiaza este maturitatea, seara este bătrâneţea iar noaptea şi somnul sunt moartea.
Într-o singură zi, atât cât durează povestea personajului principal, acesta străbate, cunoaşte, traversează etapele mari ale vieţii: se naşte, creşte, cunoaşte dragostea, munca, distracţia, micile tragedii, fericirea, umilinţa, caraghiosul, frumosul şi moartea, cu tot ritualul caraghios care o însoţeşte.
Fiind complet lipsit de cuvinte, spectacolul se bazează pe o dramaturgie a mişcărilor executate frust şi înscenează direct actul.
Trăirile personajelor nu sunt redate prin emoţii. Gândul actorului este făcut vizibil pe scenă, prin transpunerea lui în imagini plastice concrete, create de actor într-o manieră brută, ce ţine de farmecul şi inteligenţa teatrului.
Dacă povestea aceasta smulge rânjete şi scrâşnete de dinţi şi nu râsete şi plânsete ne-am atins scopul.
P.S. Este primul nostru spectacol care iniţial a avut o distribuţie de 8 actori şi un muzician. Acum are o distribuţie de 5 actori şi niciun muzician. S-au tipărit 3 variante de afiş şi 2 de caiet program. S-au scos şi s-au adăugat scene. S-a jucat în curte, în cort, în pădure, pe munte, pe scena italiană, în parcare, în cluburi şamd.
Copyright 2009 Auăleu Teatru. Toate drepturile rezervate. Realizat prin sprijinul Proiect 1000